Bani sau credinta?

by S. Elena on 26/01/2012

Post image for Bani sau credinta?

Am participat de curând la un parastas, moment în care am rămas neplăcut surprinsă de valorile celor care sunt intermediari între noi şi Dumnezeu. Desigur că am fost şi altădată la evenimente în diverse localităţi ce implica prezenţa feţelor bisericeşti, dar niciodată nu am auzit atât de des rostit cuvântul bani în timpul unor slujbe religioase.

Mă uitam mirată la persoana care oficia slujba religioasă şi m-am gândit la începuturile acestui preot în mica localitate în care mă aflam. Ştiu cât de mult s-au bucurat oamenii atunci când preotul cel tânăr a venit în sat şi cum l-au primit cu braţele deschise. Acum are pe lângă el un preot tânăr care este la fel de îndrăgit de oameni, nu ştiu dacă pentru tinereţea lui sau pentru că nu îşi arată atât de des aplecarea către valori morale lumeşti. Oare cât timp a fost de când a venit în sat? Câteva zeci de ani. Părul i-a albit şi, odată cu trecerea timpului, a început să simtă că are putere asupra oamenilor din sat, putere care se află la originea siguranţei cu care îşi ceartă enoriaşii. Şi nemulţumirile sunt multe – şuşotitul oamenilor în biserică, o uşă izbită de vânt, prea multe lumânări aprinse. Mă întreb de unde ştie cu atâta exactitate care este preţul pentru o rugăciune şi dacă cei cu o viaţă curată nu-şi pot găsi liniştea de dincolo dacă rudele sale nu au de unde să plătească preţul unor ritualuri. La preţul stabilit de preot, pentru care într-un judeţ nişte enoriaşi mai norocoşi primesc chiar chitanţă, se adaugă şi “taxele” pe care le inventează oamenii: bani în buzunarul hainei date de pomană, bani pentru persoana care se îngrijeşte cu aprinsul lumânărilor la cimitir, bani chiar pe trupul celui mort. Credeam că banii nu au nimic de-a face cu lumea de dincolo, că ceea ce facem noi în ritualurile noastre cu banii seamănă mai mult cu obiceiurile păgâne; dar preotul lasă oamenii să-şi continue tradiţiile şi să adauge alte obiceiuri noi legate de nevoile personale pe care le au, că doar suntem în criză. Şi cât de dureros este pentru un om simplu de la ţară să fie atenţionat în văzul lumii de preot că nu şi-a plătit taxa bisericească anuală, când el abia se descurcă cu banii şi are atâtea răni sufleteşti de care nimeni nu-l întreabă. Am urcat unii preoţi pe un piedestal pentru profesia pe care o au şi suntem dezamăgiţi că valorile morale la care aderă nu sunt pe măsura încrederii pe care am investit-o în ei.

Mă întreb dacă nu cumva sunt prea sensibilă, că mă rănesc nişte simple interdicţii, dar îmi spun că starea omului când intră în biserică nu poate fi altfel. Preotul este prezent în viaţa omului în momentele cele mai important ale sale – botez, căsătorie, moarte, momente când este copleşit de emoţii. Şi când încerci să te detaşezi de viaţa cotidiană, să rezonezi odată cu slujba religioasă, te loveşte un cuvânt dur care te trezeşte la realitate: banii. Te simţi vinovat că nu ai contribuit cu suficienţi bani pentru biserică, că ai pus prea multe lumânări în coliva făcută cu atâta grijă. Dar vina asta repetată şi sentimentul pe care îl ai de copil dojenit de părintele său veşnic nemulţumit te vor ajuta să-ţi deschizi sufletul în faţa preotului şi să-i încredinţezi secretele tale ascunse? Mă tem că este greu să faci lucrul ăsta, că-l faci cu inima strânsă. Credinţa din suflet nu poate fi clătinată de astfel de lucruri; te poţi orienta către alt preot sau către altă biserică sau poţi rosti rugăciuni liniştit în camera ta.

Leave a Comment

Previous post:

Next post: